Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    România trebuie să plătească 1,26 miliarde euro către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, în 2017

    PUBLICAT ÎN

    România trebuie să plătească peste 1,26 miliarde de euro, în 2017, către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise Agerpres de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
    Din această sumă, 1,15 miliarde de euro reprezintă rate de capital, iar restul dobânzi şi comisioane. Peste 1,25 miliarde de euro urmează a fi rambursate UE şi doar 9 milioane de euro către Banca Mondială.
    În acest an, România a plătit 113 milioane de euro către UE şi Banca Mondială. Astfel, cea mai mare parte a sumei a fost rambursată către Uniunea Europeană, respectiv 104 milioane de euro. Către Banca Mondială au mers 9,1 milioane de euro. Întreaga sumă de 113 milioane euro reprezintă plăţi de dobânzi şi comisioane.
    În 2015, România a plătit peste 1,83 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost şi anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Astfel, ultima tranşă a fost în februarie şi s-a ridicat la 165 milioane euro. Către această instituţie România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.
    Anul trecut, România a rambursat Uniunii Europene peste 1,651 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde sunt rate de capital şi restul dobânzi şi comisioane. Către Banca Mondială au fost plătite 9,5 milioane de euro (dobânzi şi comisioane).
    În perioada 2009 – 2015 suma totală rambursată către cele trei instituţii s-a ridicat la 4,837 miliarde de euro, din care peste 2,396 miliarde de euro către FMI, 2,273 miliarde către UE şi 67 milioane de euro către Banca Mondială.
    România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,77 miliarde de euro către Banca Mondială şi UE. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 3,71 miliarde de euro.
    Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăţi mari în 2017, 2018 şi 2019. În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 – 1,4 miliarde şi în 2019 – 1 miliard de euro.
    Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde de euro sau 17,1 miliarde de dolari SUA) şi eliberarea primei tranşe în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde de euro sau 6,6 miliarde de dolari SUA).
    „Din acest aranjament s-au tras 7 din cele 8 tranşe prevăzute, însumând 10,57 miliarde DST 1 (aproximativ 11,9 miliarde de euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă”, arată BNR.
    România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1030,2 milioane DST (0,43% din cota totală).
    „România deţine 11.039 voturi, echivalentul a 0,44% din total. Potrivit prevederilor OUG 123/27 decembrie 2011 şi a Rezoluţiei Consiliului Guvernatorilor FMI nr. 66-2/15 decembrie 2010 cota de participare a României la FMI va fi de 1.811,4 milioane DST. Această nouă cotă va intra în vigoare după îndeplinirea condiţiilor prevăzute în paragraful 5 din Rezoluţia nr. 66-2. În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Cipru, Croaţia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 şi Belgia şi Luxemburg. Poziţia de guvernator al României la FMI este deţinută de guvernatorul BNR, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice coordonator al activităţii privind elaborarea legislaţiei, politicilor şi reglementărilor contabile şi fiscale”, informează BNR.

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...