SATUL DACIC- VISUL UNUI AFACERIST CARE SI-A CUMPARAT SATUL COPILARIEI

0

 

S-a trezit proprietar peste un sat întreg din munţii moţilor şi n-a cheltuit o avere după cum s-ar putea crede. A dat chiar mai puţin decât plătesc cei înstăriţi pe o maşină de lux. Vrea să-l facă o oază în care oaspeţii să se rupă de tumultoasa lume modernă şi să se întoarcă la origini. Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului care a cumpărat satul copilăriei sale nu vrea profit şi are mulţumirea sufletească dacă-l va convinge pe turistul care-i trece pragul să fie mai bun.   

Satul Roşia din judeţul Hunedoara este la graniţa cu judeţul Alba, în munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. În ciuda tuturor vitregiilor un singur locuitor a rămas până astăzi în cătun, un bătrân de 77 de ani care n-ar vrea să-şi părăsească glia strămoşească pentru nimic în lume. Restul s-au dus la consăteanul lor care a ajuns mare afacerist, pentru a-l îmbia să le cumpere pământurile din satul uitat de lume. Aşa începe povestea lui Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului, care în decurs de zece ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Păru.

Îmbiat să cumpere

Cei care mai mergeau vara prin sat s-au gândit că afaceristul vrea să facă ceva cu cătunul şi pe rând i-au cerut să le cumpere proprietăţile abandonate. „Era unul Adam care mai venea pe acolo prin sat, avea terenurile întreţinute, curăţate, om gospodar. Îmi zice: măi Milule, nu-mi cumperi şi mie terenul şi casa, eu nu mai vin pe aici. Păi şi eu ce să fac cu ele îi zic. Întreb cât vrea şi-mi spune 110 milioane (n.r. lei vechi) în ideea să negociem la 100 de milioane, adică 10 mii de lei noi. A lui era cea mai frumoasă casă din sat, teren, grajduri. I-am zis, mă Adam e munca ta, munca a generaţii întregi aici. Bineînţeles că nu era mult cât a cerut şi i-am dat fără să negociem, ba i-am dat chiar mai bine decât a cerut. Ca să înţelegeţi, ca investiţie financiară n-a fost mult, alţii dau banii aceştia cât am dat pe sat, pe o maşină bună. Am pus mult suflet, dar nici nu am simţit când am cumpărat satul pentru că a fost în decursul anilor”, povesteşte Emil Părău. Aşa se face că din 2003 şi până astăzi, la Părău au mers rând pe rând cei care aveau proprietăţi în Roşia pentru a-l convinge să cumpere. S-a trezit că este proprietar pe toată aşezarea, mai puţin o gospodărie în care trăieşte Aron Truţă, singurul locuitor al satului până acum un an. Când s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi o mulţime de ruine, Părău n-a ştiut ce va face cu ele, dar îi era ruşine să-şi refuze mulţi dintre foşti săteni cu care a copilărit.

Întoarcerea la origini

Visează acum să transforme toată aşezarea într-un fel de staţiune, un fel de Valea Zălanului cum este cea a prinţului Charles, unde oamenii să trăiască în comuniune cu natura şi departe de tot ce înseamnă tumultoasa lume modernă. Să participe la acţiuni comune care să-i apropie, la clacă şi şezători unde gospodarii se uneau şi povesteau. De anul trecut s-a apucat de renovarea caselor, iar trei vor fi gata în iunie anul acesta. „Pentru început o să fac zece case în satul turistic. De fapt vreau să fie o întoarcere în timp, pentru că obiceiurile de acum 100 de ani care s-au păstrat, sunt aproape identice cu cele ale dacilor. Fiecare casă are o poveste, iar turiştii o pot afla. Ca un exemplu, în sat trăia unul foarte avut, Bogatul se numea. Fiind foarte bogat a fost omorât de fiica sa, nevasta şi ginerele lui, pentru avere. Vezi dacă ai prea mult şi dacă nu-l ai şi pe Dumnezeu cu tine, vezi unde ajungi”, spune Părău. Turiştii, practic, în sejurul lor devin stăpânii caselor. Se vor gospodării singuri şi cel mai important vor avea posibilitatea de a se apropia unii de alţii. „Vreau ca turistul când intră în cămară să găsească tot ce aveau în sat pe vremuri. Să aibă acea carne la garniţă, castraveţii la murat, butoiul cu ţuică, toate produsele tradiţionale. Acum nu o să-l ia şi să-l pună în portbagaj, mergem pe bun simţ. Să mănânce roşia, dimineaţa, din grădina casei. La sfârşit să cumpere dacă doreşte, să-şi ducă şi acasă pentru că ştie că sunt naturale. Ideea este să-l prind în program, să-l duc la secerat, nu să doarmă. Cine vrea să doarmă, să doarmă. Vor avea oi, când intră în casă ei sunt practic ca şi gospodarii de pe vremuri. O să meargă să-şi măsoare oile, atunci ei vor participa şi vor vedea cum se trăia odinioară. Îşi fac acel răboj pentru a-şi ţine evidenţa, cu un cuţit îşi ţin socoteala la tot, fără calculator, fără pix, asta este esenţa. Şi atunci aveau greutăţi dar treceau peste ele cu ajutorul celorlalţi, ceea ce este foarte important. În ziua de azi nu se mai

întâmplă să ne ajutăm, pentru că punem pe primul plan individualismul, egoismul, răutatea. Numai dacă gândeşti negativ primeşti tot negativ înapoi. Ei nu erau egoişti, ei nu erau invidioşi unul pe celălalt. Din contră îl ajutau şi foarte important fiecărui gospodar nu-i trebuia mai mult. Sunt nişte concluzii pe care să le tragi după ce ai stat o săptămână acolo, asta vreau eu şi poate că după aceea va fi mai bun”, mai spune Emil Părău.

Afaceristul este cunoscut în judeţul Hunedoara ca un filantrop dar şi un om foarte credincios. A ajutat sute de oameni care aveau necazuri, a botezat zeci de copii şi a ctitorit biserici. Are afaceri în turism şi industria lemnului dar şi în servicii, însă o parte din avuţia sa se duce în fiecare an pentru cazuri sociale. În acest spirit şi-a educat şi cei doi băieţi ai săi, astfel că nimeni din familie nu epatează, nu şi-au luat maşini de lux şi nu şi-au făcut vile impunătoare.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here