Scrisoarea anuală a primarului Tiberiu Iacob – Ridzi transmisă cetățenilor prin intermediul presei

Aprobarea cu întârziere a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2019 l-a împiedicat anul acesta pe primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, să trimită scrisoarea anuală către cetățeni la fiecare ”acasă”, în cutiile poștale, așa cum s-a întâmplat an de an. Prezentarea raportului de activitate este o obligație legală.
Scrisoarea anuală a primarului va ajunge anul acesta la cetățeni prin intermediul presei, documentul fiind realizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind transparența decizională.  Primarul Tiberiu Iacob Ridzi aduce la cunoștința locuitorilor din Petroșani lucrările de investiții implementate de administrația publică locală în cursul anului 2018.
”Avem obligația prin lege să facem această scrisoare și să informăm populația cu privire la ce s-a întâmplat în anul precedent. De data aceasta am ales să dau această scrisoare prin presă și nu fizic, așa cum s-a  întâmplat în fiecare an, pentru că bugetul a venit destul de târziu și suntem la jumătatea anului. Ar fi trebuit să o fac în primele 2 – 3 luni ale anului, nu s-a putut și atunci am ales această variantă”, a declarat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.
Anul trecut, cele mai mari investiții în Petroșani s-au făcut în infrastructură, dar acesta nu este singurul capitol la care s-au alocat bani.
Vă prezentăm în continuare în integralitatea ei Scrisoarea anuală adresată cetățenilor de primarul Tibriu Iacob – Ridzi.