Șefi din Ministerul Finanțelor și ANAF, urmăriți penal de DNA

Mai mulţi directori, la data faptelor, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANFP) sunt urmăriţi penal sub control judiciar în dosarul evaziunii fiscale în domeniul băuturilor alcoolice cu prejudiciu de aproximativ 600 milioane lei.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Ana Jarda, la data faptelor director în cadrul Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul MFP, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, Daniel Diaconescu, la data faptelor, directorul general al Direcţiei generale de informaţii fiscale din cadrul ANAF, membru al aceleiaşi comisii, Mariana Vizoli, la data faptelor director al Direcţiei de legislaţie în domeniul TVA din cadrul MFP, membru al comisiei menţionate, Ciprian Badea, la data faptelor director general al Direcţiei generale juridice din cadrul MFP, vicepreşedintele comisiei, şi Monica Negruţiu, la data faptelor directorul general al Direcţiei generale de reglementare a colectării creanţelor bugetare – ANAF şi membru al comisiei.
Cei cinci funcţionari publici sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, doi administratori ai unor societăţi comerciale, respectiv Cornel şi Viorel Potîrniche, sunt urmăriţi penal sub control judiciar pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.