Sentinţă revocată în cazul adolescentului din Vulcan, expert în tâlhării

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au obţinut condamnarea minorului care a comis în decurs de numai câteva luni mai multe tâlhării pe raza Văii Jiului. Prima instanţă îl condamnase la o pedeapsă sub supravegherea părinţilor.
 
Adolescentul în vârstă de 17 ani, Wilmuş Argyo, a şocat prin violenţa de care a dat dovadă la comiterea faptelor, iar victimele sale au avut nevoie de spitalizare după ce au fost atacate. Adolescentul s-a ales cu două dosare penale, fiind judecat pentru tâlhărie calificată. În primul dosar cu numeroase victime, tânărul a primit o pedeapsă blândă, au considerat procurorii din Petroşani. Prin urmare aceştia au făcut apel şi judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia le-au dat dreptate. Astfel, ieri, magistraţii au schimbat măsura educativă aplicată tânărului de către Judecătoria Petroşani cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani.
Argyo Wilmuş a scăpat de mai multe ori de închisoare, după ce părţile au renunţat la acuzaţii ori instanţa de judecată a fost îngăduitoare şi a dictat sentinţe care ar fi trebuit să-l îndrepte pe tânăr. Nu s-a întâmplat aşa, iar ultima sa tâlhărie a avut loc la finele anului trecut. Acesta a pândit o pensionară din localitate care vroia să scoată nişte bani dintr-un ATM din centrul municipiului şi după ce femeia a făcut doi paşi, înainte să-şi dea seama, tânărul s-a năpustit şi i-a smuls din mână banii iar apoi s-a făcut nevăzut. A fost prins şi trimis în judecată pentru tâlhărie, iar dosarul său se află pe rolul Judecătoriei Petroşani.