SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 7:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza vântului puternic, porturile Midia şi Mangalia sunt în continuare închise. Începând de ieri, 25 octombrie 2017, ora 16:30, porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea au fost redeschise.
De asemenea, din pricina condiţiilor meteo nefavorabile, circulația rutieră pe DN 67C Transalpina rămâne închisă pentru toate categoriile de autovehicule, între Rânca și Obârșia Lotrului, pe tronsonul kilometric 34+500 – 59+800. Având în vedere că sunt anunțate căderi de zăpadă și viscol, C.N.A.I.R. a luat decizia închiderii circulației pe acest sector de drum, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice.
Astăzi (26 octombrie), în intervalul orar 08.00 – 17.00 şi mâine (27 octombrie), în intervalul orar 08.00 – 12.00, pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu traficul rutier va fi întrerupt pentru intervale scurte de timp (de maximum 10 minute) pe tronsonul Brezoi – Racoviţa, în judeţul Vâlcea. Aceste scurte întreruperi se impun pentru a permite lucrătorilor de la Secţia Regională de Drumuri să taie arborii de pe marginea drumului, care pun în pericol siguranţa traficului rutier.
Pentru a permite efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, circulaţia trenurilor între municipiile Medgidia şi Tulcea va fi întreruptă în perioada 23 – 29 octombrie 2017. Prin urmare:

  • în perioada 23 – 28 octombrie, este anulat trenul Regio 8655;
  • în perioada 23 –  29 octombrie, sunt anulate trenurile Regio 8653 şi Regio 8654;
  • în perioada 24 – 29 octombrie 2017, este anulat trenul Regio 8652.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători (CFR) va asigura transportul între municipiile Medgidia şi Tulcea cu ajutorul autobuzelor.
Potrivit C.N.A.I.R., în perioada 16.10 – 15.11.2017, circulaţia rutieră pe DN76 este închisă pe tronsoanele kilometrice 0+650 – 0+690 şi 2+415 – 2+480, în scopul lucrărilor de realizare a viaductului Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Circulaţia rutieră la poziţiile menţionate se va închide zilnic, pe o perioadă de 30 minute, la interval de 2 ore. Conducătorii auto pot folosi următoarele rute alternative:
– DN 7 Arad – Deva – Simeria – Simeria Veche – Autostrada A1;
– Autostrada A1 – descărcare Simeria – DN 7 Simeria – Deva – Săcămaş – Arad.
Din cauza lucrărilor de reabilitare ce se efectuează la infrastructura feroviară pe Magistrala 900, în Staţia Mehadia Nouă, între staţia C.F. Orşova (jud. Mehedinţi ) şi Staţia C.F. Cruşovăţ (jud. Caraş Severin), în perioada 23 – 27.10.2017, circulaţia trenurilor este  întreruptă, între cele două staţii efectuându-se transbordarea călătorilor, cu mijloace de transport auto, la următoarele trenuri de călători:
– IR. 1692 (Timişoara – Bucureşti), sosire în Cruşovăţ la ora 09.42 (IR 12692), transbordare Cruşovăţ – Orşova, plecare din Orşova la ora 11.08 (IR 12792);
– IR. 72-1 (Bucureşti – Timişoara), sosire în Orşova la ora 10.38 (IR 12972-1), transbordare Orşova – Cruşovăţ, plecare din Cruşovăţ la ora 12.03 (IR 12172-1);
– R. 9552 (Caransebeş – Orşova), sosire în Cruşovăţ la ora 08.37 (R 13362), transbordare Cruşovăţ – Orşova;
– R. 9553/55 (Orşova – Timişoara),  transbordare Orşova – Cruşovăţ, plecare din Cruşovăţ la ora 14.53 (R 13363/65).
Pe parcursul săptămânii în curs, se vor monta indicatoare pentru limitare de viteză pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers către capitală, între kilometrii 14 şi 10. Având în vedere că pe acest sector de drum sunt înregistrate frecvent accidente rutiere pe fondul vitezei excesive şi al nepăstrării distanţei de siguranţă în mers, dar şi faptul că zilnic valorile de trafic sunt foarte ridicate la intrarea în municipiul Bucureşti, formându-se astfel coloane de autovehicule, în această perioadă de timp se vor afişa şi mesaje de avertizare „Trafic Aglomerat”, începând de la kilometrul 14, până la intrarea în capitală. Recomandăm astfel conducătorilor auto să adapteze viteza conform noilor indicatoare montate, să acorde o atenţie sporită acestui sector de drum şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculul dinainte, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, pe Autostrada A3 Turda-Borş, se vor executa lucrări asupra unor rosturi de dilataţie pentru poduri, la kilometrul 27+700 de metri, pe sensul de mers Gilău-Turda. Vor fi restricţionate alternativ, atât banda de urgenţă şi banda numărul unu, cât şi banda a doua, iar autovehiculele vor fi dirijate prin indicatoare rutiere montate la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei.
Pe autostrada A1 Deva-Sibiu, la kilometrul 315 (în zona Sebeş-Pianu), circulaţia se desfăşoară doar pe banda a doua, deoarece se execută lucrări de consolidare a terasamentului pe direcţia Sibiu. Le recomandăm conducătorilor auto să se încadreze din timp pe benzile deschise.
Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi – DJ678A – DN7 Deduleşti.
Până în data de 1 noiembrie 2017, în judeţul Bistriţa-Năsăud, pe DN17 Dej-Bistriţa, între kilometrii 6+650 şi 59+592, se desfăşoară lucrări de refacere a suprafeţei carosabile (straturi rutiere foarte subţiri), iar pe unele porţiuni (în funcţie de evoluţia lucrărilor) circulaţia se va desfăşura alternativ, cu ajutorul piloţilor de trafic.
În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
În judeţul Maramureş se execută lucrări de reparaţii pe DN1C, la kilometrul 143+858 de metri, la podul peste râul Lăpuş, pe sensul de mers Dej – Baia Mare, în localitatea Recea. Traficul se va desfăşura pe o bandă, alternativ, semaforizat.
În județul Olt, DN64 Caracal-Drăgășani a fost închis, începând din data de 22 iunie 2017, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 – 40+915 metri, între localitățile Găneasa și Pleșoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta DN65, km 42+400, Găneasa – Salcia – DJ677 – Pleșoiu și retur. Variantele de circulație sunt semnalizate conform normelor rutiere în vigoare.
În judeţul Suceava, din cauza unui pod avariat de o viitură, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna, între kilometrii 23 şi 27.
În judeţul Vâlcea, până în data de 15 noiembrie 2017, pe DN7, DN64, DN65C, DN67B şi DN74, se vor aplica marcaje rutiere, iar circulaţia se va desfăşura cu unele restricţii temporare (alternativ sau cu redirijare de pe o bandă pe alta) în dreptul utilajelor.
DN7C (Transfăgărășan) este deschis circulaţiei publice între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă (tronsonul kilometric 104 – 130+800, care se închide pe timp de iarnă). Pe acest sector este interzisă circulația pe timpul nopții, între orele 21:00 și 07:00, din cauza vizibilității reduse (ceață) și a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranța participanților la trafic. De asemenea, CNAIR informează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre și viituri sunt între kilometrii 56+700 și 132+800.
Amintim că acest drum se închide în perioada 1 noiembrie – 30 iunie (în timpul sezonului rece), între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă.
Le recomandăm conducătorilor auto care străbat zonele alpine ale DN7C şi DN67C să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
***
Înainte de a pleca la drum, le recomandăm conducătorilor auto să verifice dacă au asupra lor toate actele necesare (carte de identitate, permis de conducere, certificat de înmatriculare, etc.), pentru a evita situaţiile neplăcute.
În situaţia în care conducătorul autovehicului, oprit în trafic pentru încălcarea unei norme rutiere, nu are asupra sa niciun act de identitate şi nici permisul de conducere, poliţistul rutier trebuie să îl conducă la cea mai apropiată unitate de poliţie pentru stabilirea identităţii acestuia şi pentru verificarea în evidenţă a situaţiei permisului de conducere, atunci când nu există posibilitatea realizării acestor verificări pe loc.
(Campanie de informare publică privind drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în relaţia cu personalul Poliţiei Române aflat în exercitarea atribuţiilor funcţionale).