Solidari cu cei care ar urma să plece din minerit

Membrii Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului cer ca ortacii disponibilizați de Complexul Energetic Hunedoara să primească sumele compensatorii care le sunt cuvenite prin Contractul colectiv de muncă, chiar dacă documentul a fost denunțat de administrație. Compania energetică hunedoreană ar putea face disponibilizări de personal, iar 840 de angajați ar urma să-și piardă locurile de muncă începând cu 1 octombrie 2016. ”Guvernul ar trebui să se implice în ajutorarea acestor oameni, mulți dintre ei cu mulți ani de muncă în condiții extrem de grele, în subteran. Acești oameni așteaptă o compensație și este și normal să o primească la fel ca și cei care au părăsit sistemul în trecut. Complexul Energetic Hunedoara spune că nu are bani de plăți comensatorii, dar asta nu este problema angajatului ci a statului. Compania este a statului și de la București trebuie să se decidă în favoarea oamenilor. Și de aceea cerem și noi implicarea miniștrilor tehnocrați în acestă situație”, a declarat secretarul Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului, Paul David.
Potrivit unei nitificări trimise către sindicate, CEH ar urma să reducă personalul la termocentrale, de unde ar urma să plece 539 de angajați iar de la minele de cărbune vor fi disponibilizați 301 salariați. Cei care vor pleca din sistem ar urma să beneficieze doar de venitul de completare a șomajului, care se acordă pentru o perioadă de doi ani. La disponibilizările din anii trecuți, ortacii au primit sume compensatorii de până la 35 de mii de lei în funcție de vechimea în câmpul muncii.