Spania: 14 persoane reţinute într-o operaţiune de dezmembrare a unei ramuri a mafiei napolitane Camorra

Paisprezece persoane au fost arestate într-o operaţiune comună a forţelor de securitate spaniole şi ale poliţiei italiene împotriva unei aripi a mafiei napolitane (Camorra), care trafica haşiş din Spania în Italia, ascuns în caroseria auto-rulotelor, relatează marţi EFE.
Garda civilă spaniolă a anunţat dezmembrarea celulei clanului Marranella, un braţ al Camorrei care acţiona în Roma, stabilită pe Costa del Sol şi în regiunea administrativă Campo de Gibraltar. Din cele 14 persoane reţinute, 13 se află deja în detenţie preventivă. Alte şapte persoane sunt anchetate. Gruparea era specializată în furturi de droguri de la alte organizaţii care traficau narcotice şi în răpiri, neezitând să folosească metodele cele mai violente.
Conform unor surse din cadrul operaţiunii denumite ‘Marverick II’, citate de EFE, Garda civilă a început ancheta în luna aprilie a anului trecut, după ce poliţia italiană a arestat 42 de membri ai clanului Marranella şi a confiscat bunuri în valoare de mai mult de două milioane de euro. În cursul anchetei, agenţii italieni au descoperit că haşişul consumat pe străzile Romei provenea din Spania.
Forţele spaniole au descoperit că braţul clanului din Spania era o familie italiană rezidentă într-o aglomeraţie urbană de pe coasta Malaga (sud), care ducea o viaţă aparent normală, de turişti înstăriţi şi care, aşa cum s-a dovedit în cursul anchetei, avea un membru care asigura legătura la Roma.
În identificarea acestora, un element cheie l-a constituit descoperirea, în Franţa, a unei auto-rulote provenind din Malaga, în care au fost găsite 325 de kg de haşiş. Metoda era ingenioasă, pentru că, fără autorizaţia unui judecător, nu se poate ca autovehicul de acest tip să fie înregistrat ca domiciliu.
Pentru a nu trezi suspiciuni, celula cu sediul în Spania, care colabora cu cetăţeni britanici, marocani şi români, contracta serviciile unui bărbat şi ale unei femei, în general din rândul prostituatelor, pentru a transporta drogurile cu auto-rulota pretinzând că sunt un cuplu aflat în vacanţă. În aceste tip de vehicule se puteau ascunde între 400 şi 500 de kg de haşiş. Preţul unui kilogram de haşiş pe piaţa din Spania poate ajunge la 1.700 de euro, sumă care se triplează în Italia.
În timpul operaţiunii, a fost localizată, în incinta unei proprietăţi din localitatea La Línea de la Concepción din provincia Cádiz, o ascunzătoare de mari dimensiuni, aflată sub pământ, unde erau depozitate între 10.000 şi 12.000 kg de haşiş.