Suspectat de trafic de droguri

Polițiștii din Deva au găsit în locuința unui tânăr mai multe plicuri în care se bănuiește că erau droguri.

”La data de 03 noiembrie 202, în jurul orei 19:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un apartament situat în municipiul Deva, s-ar afla mai multe pungi transparente, ce ar conține fragmente de substanță solidă de culoare maro-închis, aparținând unui tânăr în vârstă de 27 de ani.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar cu acordul tânărului au pătruns în locuința acestuia, unde au găsit 6 plicuri transparente, închise în partea superioară, ce conțineau mai multe fragmente de substanță solidă culoare maro-închis, precum și 3 plicuri din hârtie, închise în partea superioară.

În cazul prezentat, probele materiale au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cercetările fiind preluate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara”, a informat IPJ Hunedoara.