T-bone cu legume

Ingrediente (2 porții)

200 g broccoli
4 cartofi
2 cepe
3 roșii
2 bucăți t-bone
ulei
sare
piper

 

Preparare:

1.Se pune la fiert 1/2l de apă cu sare. Când clocotește se pun buchețelele de broccoli. Se fierb 4 minute, după care se scot pe o strecurătoare.

2.Roșiile se taie în patru, cartofii curățăți se taie rondele subțiri iar cepele se taie rondele. Se stropesc legumele cu ulei și se frig pe grătar, până se rumenesc ușor.

3.Carnea se unge cu ulei și se presară cu sare și piper. Se frige pe grătar, câte 10 minute pe fiecare parte.

4.Se servește t-bonul cu garnitură de legume.