Tânără înjunghiată în mână și picior, într-un bar din Petroșani! VIDEO

Polițiștii l-au reținut pe agresor, un tânăr de 21 de ani, și încearcă să afle motivele pentru care a atacat-o pe femeie.

VIDEO

”Astăzi, în jurul orei 10.00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că într-un bar din localitate o femeie în vârstă de 30 de ani ar fi fost lovită cu un obiect tăietor în mână și în picior. În cel mai scurt timp, la fața locului s-a deplasat echipa operativă care, în urma cercetărilor, a stabilit că cel bănuit de comiterea faptei ar fi un tânăr vârstă de 21 de ani, din Petroșani, care se află în custodia polițiștilor, aceștia urmând să stabilească circumstanțele și cauzele care au determinat comiterea acestei fapte”, informează IPJ Hunedoara.

Tânăra în vârstă de 30 de ani a fost transportată la Spitalul de Urgență Petroșani, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.