Tânără ucisă de iubitul gelos

Victima în vârstă de 28 de ani a fost descoperită de mama ei, femeia fiind alertată de faptul că nu-i răspunde la telefon. ”La data de 18.05.2023, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla la locuința sa din mun. București, sector 4, în urma unor discuții în contradictoriu și pe fondul geloziei, inculpatul, un bărbat de 32 de ani, i-a aplicat multiple lovituri de cuțit victimei, o femeie în vârstă de 28 de ani, cu care inculpatul avusese o relație anterioară și care se afla în vizită la el.

Inculpatul i-a provocat victimei numeroase plăgi tăiate și înjunghiate pe față, la gât, în torace, în spate, precum și în alte zone, victima decedând la fața locului. Victima a fost descoperită de mama sa, care a căutat-o și la locuința fostului concubin, alarmată de faptul că fiica sa nu îi mai răspunde la telefon. După uciderea victimei, inculpatul a părăsit orașul, însă a revenit a doua zi și s-a predat”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Criminalul a fost arestat pe o perioadă de 30 de zile.