Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Târg european la Hunedoara

    PUBLICAT ÎN

     
    Evenimentul este unic în România și urmărește promovarea monumentelor istorice din țară și din Europa.
    ”Pe parcursul târgului, ne bucurăm de prezența șoimarilor de la Asociația
    pentru Șoimărit și Protecția Pasărilor de pradă Peregrinus, care ne vor
    prezenta arta șoimăritului și demonstrații cu pasări de pradă.
    În cele două zile de târg, membrii Asociației Arche, care sunt și
    participanți la târg, vor organiza o expoziție ce urmărește să
    demonstreze că reședințele nobiliare – chiar și cele puțin cunoscute
    publicului larg – pot fi reintegrate în circuitul turistic și economic
    și pot deveni surse de dezvoltare pentru comunitățile locale.
    Pentru a intra mai mult în atmosfera vremurilor de altădată, în cea de-a
    doua zi a târgului se vor organiza turniruri și concursuri medievale,
    tir cu arcul, simulări de lupte între cavaleri şi lecţii de spadă”, spun organizatorii.
    Evenimentul are loc în perioada 14-15 mai 2016 și se află la cea de-a doua ediţie. Până acum au confirmat prezenţa la eveniment 29 de obiective istorice din 5 țări
    din Europa: România, Slovenia, Ungaria, Polonia și Bulgaria.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind modificarea statutului personalului silvic  

    Executivul a aprobat astăzi, în ședință de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și...

    CREȘTERE SEMNIFICATIVĂ A ACTIVITĂȚII TRIBUNALULUI HUNEDOARA ÎN 2024: UN AN DE INTENSĂ MUNCĂ PENTRU MAGISTRAȚI

    Activitatea Tribunalului Hunedoara și a judecătoriilor din circumscripția sa a înregistrat o creștere semnificativă...

    Fost polițist condamnat la închisoare cu suspendare pentru fals intelectual și cercetare abuzivă

    Judecătoria Petroșani a decis condamnarea fostului agent de poliție, Costache Ștefan, pentru săvârșirea mai...