Taxe mai mici pentru divorț

 Reducerea taxei pentru divorțul pe cale administrativă i-a determinat pe mai mulți deveni să apeleze la această metodă de separare și să evite procesele lungi în instanță. Astfel, în prima jumătate a acestui an, 9 cupluri au divorţat pe cale administrativă, la Deva. Statistica arată o triplare a numărului de divorțuri desfăcute în faţa ofiţerului de stare civilă față de anul trecut. ”Creşterea se datorează, în primul rând, reducerii cu 250 de lei a taxei de divorţ administrativ.
Potrivit legislaţiei în vigoare, divorţul pe cale administrativă face posibilă desfacerea căsătoriei, în 30 de zile, prin intermediul notarului public sau al ofiţerului de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor.
Condiţiile pentru admisibilitatea acestui tip de divorţ sunt ca ambii soţi să fie de acord cu desfacerea căsătoriei, să nu aibă copii minori, rezultaţi din căsătorie sau adoptaţi, să se înţeleagă asupra numelui pe care îl vor purta ulterior şi niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie”, spun reprezentanții Primăriei Deva.