Tiberiu Iacob-Ridzi: 400 de teste rapide din sânge, care au ajuns astăzi la Spitalul de Urgență Petroșani

400 de teste rapide din sânge, care au ajuns astăzi la Spitalul de Urgență Petroșani.

„Am achiziționat 400 de teste rapide din sânge, care au ajuns astăzi la Spitalul de Urgență Petroșani. Sunt teste care pot fi folosite pentru pacienți și personalul medical suspect de infecția cu noul coronavirus COVID – 19 și care pot determina infecția.”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.
În urma consultării cu conducerea Spitalului de Urgență Petroșani am luat decizia de a dona 100 dintre aceste teste către Spitalul de Urgență Deva, pe fondul situației medicale dificile existente la această unitate sanitară, unde mai multe cadre medicale au fost confirmate sau sunt suspecte de infecția cu COVID – 19. Am luat legătura cu Instituția Prefectului de Hunedoara, care gestionează activitatea în această perioadă, și ne-am manifestat disponibilitatea de a dona cele 100 de teste rapide din sânge, iar acum suntem în așteptarea răspunsului.

De precizat că săptămâna viitoare, ca urmare a demersurilor întreprinse, o să mai primim încă 2000 de teste rapide din sânge pentru determinarea infecției cu noul coronavirus.