Tiberiu Iacob-Ridzi: Ediția a XX-a a spectacolului de sfârșit de an "Vine, vine Moș Crăciun"

“Cu mare drag am participat la ediția a XX-a a spectacolului de sfârșit de an “Vine, vine Moș Crăciun”, eveniment realizat anul acesta de elevii înscriși la Cercul de Gimnastică Aerobică de la Clubul Copiilor din Petroșani sub îndrumarea șlefuitoarei de sportivi talentați, cunoscuta doamnă profesor și antrenor, Adriana Popa.
Am rămas plăcut impresionat de acești copii și cred că ceea ce fac ei, aici pe scenă sau în sala de antrenament, este cu atât mai important, cu cât provocările și tentațiile pentru ei sunt cu totul altele.
Felicitări copiilor, doamnei profesor și tuturor celor care se ocupă de acești copii și nu în ultimul rând, să nu îi uităm pe părinți și pe bunici care le sunt un sprijin extraordinar.” a declarat Tiberiu iacob-Ridzi.