Tiberiu Iacob-Ridzi: În Cartierul Dimitrov, Primăria a început asfaltarea unor zone afectate de lucrările la canalizare

În Cartierul Dimitrov din Petroșani au început lucrările de asfaltare a zonelor afectate de lucrările de schimbare a rețelelor de canalizare.  O parte a lucrărilor de refacere a asfaltului sunt făcute de primărie, iar în alte zone municipalitatea lucrează împreună cu cei de la Apa Serv.
„Am început asfaltarea în cartierul Dimitrov. Este vorba de asfaltarea aleilor din cele 4 careuri, care este făcută de către primărie. Există alte străzi din Dimitrov pe care le reface 100% Apa Serv pentru că au distrus mai mult de 50%, și atunci ei refac acolo covorul asfaltic, și mai există străzi pe care le refacem împreună, 50% – 50%. Dar, ce se întâmplă în interiorul careurilor, acolo noi refacem zona, pentru că nu puteam să o lăsăm așa, după aceste intrevenții legate de canalizare”, a declarat Tiberiu Iacob – Ridzi.