Tiberiu Iacob – Ridzi: Nu cumpărați porci și furaje din sudul țării

În municipiul Petroșani nu a apărut până acum niciun caz de pestă porcină africană și este de dorit ca situația să rămână așa. Totuși trebuie luate unele măsuri de precauție, mai ales după apariția focarului de pestă într-o gospodărie din municipiul Vulcan, dar și unul mai vechi, în Gorj.
Primarul Petroșaniului, îi sfătuiește pe crescătorii de animale să nu cumpere porci sau furaje din zona de sud a României.
După confirmarea focarului de pestă porcină, municipiul Petroșani a intrat în zona de supravghere. Măsurile sunt mai relaxate decât în zona de protecție, dar asta nu înseamnă că nu este niciun  pericol de apariție a bolii pe viitor. Biroul Agricol va face un recensământ al gospodăriilor unde există porci, dar mai sunt și alte măsuri de protecție.
”Rugămintea mea către toți cei care au animale în gospodării, în această perioadă, să evite transportul lor sau să evite să cumpere și să aducă din altă parte, în special din zona de sud, din Gorj,  atât porci, cât și fraje pentru animale. Și aici este o problemă. Să încercăm să limităm cât mai mult posibilitatea infestării cu această pestă porcină”, a precizat Tiberiu Iacob – Ridzi.
În cazul apariției unui focar sunt, de asemenea, necesare măsuri administrative.
”Fie că vorbim de atomizoarele cu care se împărștie substanțele respective, fie că vorbim de utilaje sau lucruri care trebuie să le asigurăm. Dacă va fi cazul, să avem o groapă care să corespundă din punct de vedere al părotecției mediului pentru a îngropa aceste cadavre de animale. Să sperăm că nu va fi cazul”, a mai spus Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
La această oră, cei de la DSV încearcă limitarea riscului de transmitere a virusului pestei porcine africane printr-o serie de măsuri. De precizat că sacrificarea animalelor nu este interzisă în acest moment, mai ales că nu este niciun caz de pestă porcină africană la Petroșani.