TIBERIU IACOB RIDZI – Voluntar pentru o zi în cadrul campaniei de conștientizare realizată în cadrul Poiectul “Petroșaniul selectează pentru viitor”

Tiberiu Iacob-Ridzi, a fost voluntar pentru o zi în cadrul campaniei de conștientizare realizată în cadrul Poiectul “Petroșaniul selectează pentru viitor”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul local al Municipiului Petroșani și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.

Edilul a fost prezent vineri, 25 octombrie 2019, în Centrul Civic al Municipiului Petroșani pentru a împărți flyere cetățenilor care se aflau la orele prânzului în acea zonă. Cu această ocazie, el a și discutat cu câțiva cetățeni pe problema colectării selective a deșeurilor, una dintre cele mai importante ale comunității.
Prin gestul său, primarul Municipiului Petroșani s-a alăturat sutelor de elevi și profesorilor lor care au  împărțit flyere în toate zonele Municipiului Petroșani pe parcursul a aproape două luni.
Proiectul “Petroșaniul selectează pentru viitor” are ca obiective conștientizarea importanței colectării selective a deșeurilor pentru comunitatea locală, scăderea gradului de poluare din municipiul Petroșani și implicarea tinerilor în activități de voluntariat și în viața comunității.