Traian Berbeceanu a fost eliberat din închisoare."Am încredere în justiţie!"

0

Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba, a fost eliberat din închisoare.
Magistraţii Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie au admis recursul lui Traian Berbeceanu împotriva deciziei de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă şi au dispus eliberarea acestuia din arest.
În mod categoric o să-mi susţin nevinovăţia, indiferent ce se va întâmpla. Am încredere în justiţie“, a declarat Berbeceanu la ieşirea din arest.
Traian Berbeceanu : Voi demonstra că sunt nevinovat
Instanţa supremă a dispus ca măsură preventivă în cazul lui Berbeceanu interdicţia de a părăsi ţara.
Decizia instanţei supreme este definitivă, Traian Berbeceanu urmând să fie eliberat după ce documentele privind hotărârea judecătorilor vor ajunge la locul de detenţie.
“Este o speranţă şi a venit la momentul potrivit”, a declarat soţia comisarului, Gabriela Berbeceanu, pentru Antena 3.
Fostul șef la Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia , Traian Berbeceanu,a fost arestat preventiv pe 24 octombrie,după ce a fost acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectă de evaziune fiscală cu produse petroloiere,cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here