Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Trei explozii consecutive în oraşul belgian Liege

    PUBLICAT ÎN

    Trei explozii au avut loc în mai puţin de oră, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în oraşul Liege, din vestul Belgiei, în urma cărora o persoană s-a ales cu răni uşoare, în contextul în care nivelul de securitate din ţară este ridicat pe fondul atentatelor de marţi, relatează RTBF și Mediafax.
    O primă explozie, de mică amploare, a avut loc în jurul orei locale 23.40 (00.40 – ora României), într-o locuinţă din cartierul Angleur, fiind rănită uşor o persoană.
    Jumătate de oră mai târziu, la 00.10 (01.10 – ora României), pompierii au fost solicitaţi la o altă locuinţă din Liege, în cartierul Beyne-Heusay, tot în cazul unei explozii.
    O a treia explozie a fost sesizată în jurul orei 00.30 (01.30 – ora României), în zona Jupille.
    Presupusul autor al exploziilor a fost reţinut de poliţie, potrivit unor surse citate de postul belgian de radio RTBF, şi urmează să apară sâmbătă în faţa Parchetului din Liege.
    sursa-antena3

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIDEO | AMENINȚĂRI CU MOARTEA ȘI UN OBIECT TĂIETOR-ÎNȚEPĂTOR, ÎN RĂZVANI. UN BĂRBAT DE 36 DE ANI A FOST REȚINUT

    Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a transmis precizări referitoare la imaginile filmate în satul...

    VIDEO | BĂTAIE CU BÂTE, SUB PRIVIRILE COPIILOR, PE STADIONUL DIN VALEA ARGOVEI. NOUĂ BĂRBAȚI AU FOST REȚINUȚI

    Scene de o violență extremă s-au desfășurat pe stadionul din Valea Argovei, județul Călărași,...

    GRINDEANU EXCLUDE O ALIANȚĂ PSD–AUR, DAR NU REFUZĂ VOTURILE PARLAMENTARILOR AUR PENTRU ÎNVESTIREA GUVERNULUI

    Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că poziția social-democraților față de...