Treisprezece cetățeni afroasiatici, opriţi la frontiera de vest

0

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai au depistat treisprezece cetăţeni din Irak, Bangladesh, Afganistan, Pakistan şi Somalia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Cetăţeanul român care i-a transportat până în apropierea frontierei este cercetat pentru trafic de migranţi, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

În data de 10.12.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea lui Mihai, județul Bihor, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 02.20, a fost identificat, în apropierea liniei de frontieră din dreptul localităţii Voivozi, un grup de persoane care se îndrepta, pe jos, spre teritoriul statului vecin. Imediat, polițiștii de frontieră au intervenit cu operativitate și au reținut, la aproximativ 500 m faţă de linia de frontieră, treisprezece persoane.

Polițiștii de frontieră i-au condus la sediu si, cu ocazia verificărilor preliminare, au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, Bangladesh, Afganistan, Pakistan şi Somalia, unsprezece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani şi doi minori cu vârste de 8, respectiv 10 ani, toţi solicitanţi de azil în România.

Tot în apropierea de frontierei a fost oprit şi un microbuz înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla un cetăţean român S.R., de 52 de ani. Şoferul a declarat că a fost contactat de mai multe persoane a căror identitate nu o cunoaşte, pentru a transporta acest grup de persoane, urmând să primească, după ce efectuează transportul, suma de 1.000 de euro.

Cei în cauză au mai declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen, la familiile lor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru unsprezece dintre persoane şi trafic de migranţi, pentru şofer, pe numele acestuia fiind emisă ordonanţă de reţinere 24 de ore, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.