Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Tudorel Toader despre ordonanţa de modificare a Codurilor penale: MJ analizează în ce măsură poate fi adoptată

    PUBLICAT ÎN

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, după ce a participat la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, că MJ urmează să analizeze în ce măsură poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru transpunerea articolelor constituţionale din Codurile penale, subliniind că soluţiile validate de Curtea Constituţională pot intra în „fondul activ al legislaţiei penale”.
    „S-a evocat, s-a discutat, s-a hotărât ca Ministerul Justiţiei să analizeze, să examineze în ce măsură poate fi adoptată una sau pot fi adoptate două ordonanţe de urgenţă pentru transpunerea în legislaţia penală, în Codul penal, respectiv, în procedură penală, a soluţiilor legislative care au fost declarate constituţionale. Sigur, din moment ce soluţiile respective au fost validate de către Curtea Constituţională ca fiind în acord cu exigenţele constituţionale, înseamnă că ele pot intra pe fondul activ al legislaţiei penale, procesual penale. Dumneavoastră faceţi deosebirea între controlul de constituţionalitate apriori, înainte ca legea să intre în vigoare, şi aposteriori, după ce legea a intrat în vigoare. În cazul modificării de la Codul penal, respectiv procedură penală, suntem în controlul apriori, înainte de promulgare, înainte de intrarea în vigoare, ceea ce înseamnă că soluţiile validate considerate ca fiind constituţionale pot intra în fondul activ al legislaţiei penale. Soluţiile declarate neconstituţionale (…) trebuie ca emitentul legii să le pună în acord cu Constituţia prin prisma deciziilor CCR. Asta vom face la Ministerul Justiţiei. Voi vorbi cu colegii mei, vom lua partea din lege, soluţiile constituţionale şi vom vedea în ce măsură le transpunem într-o ordonanţă care să fie adoptată de Guvern”, a precizat Tudorel Toader.
    Întrebat dacă vor fi preluate în ordonanţă şi articolele care nu au făcut obiectul sesizării la CCR, ministrul Justiţiei a răspuns: „Este o regulă generală pe care bănuiesc că o ştiţi şi anume că un act normativ se bucură de o prezumţie relativă de constituţionalitate, dacă nu e atacat la Curte, se numeşte când nimeni nu consideră că actul normativ lezează standardul, valoarea constituţională”.
    În legătură cu termenul pentru analizarea posibilităţii de a da ordonanţa pe această temă, Toader a susţinut: „Toate lucrurile au un termen şi, dacă nu e fix, e rezonabil, în funcţie de conţinutul analizei”.
    De asemenea, întrebat de ce nu se merge pe procedura parlamentară, el a afirmat că proiectul trenează de multă vreme.
    „Suntem în ipoteza că proiectul de lege trenează de multă vreme, în ipoteza în care proiectul de lege parţial este declarat constituţional şi atunci va trebui să decidem la nivel de Guvern dacă stăm pe loc cu partea constituţională până când Parlamentul va veni şi va modifica partea neconstituţională. Articolele neconstituţionale, dacă Parlamentul va dori, le va modifica conform deciziei CCR, în niciun caz Guvernul”, a subliniat Tudorel Toader.
    Ministrul Justiţiei a ţinut să precizeze că nu este membru al unui partid politic şi nu a participat la discuţiile politice.
    „Sunt ministru al Justiţiei într-un guvern politic. Nu sunt membru al vreunui partid din alianţa de guvernare, prin urmare nu am participat şi nu particip la discuţiile politice”, a declarat el.
    Totodată, Toader a subliniat că la şedinţa CExN al PSD nu a discutat despre amnistie şi graţiere.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluției cursului real de schimb în Europa Centrală și de Est după izbucnirea pandemiei

    Cursul de schimb reprezintă o variabilă esențială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea...

    DANIEL FEȚANU ESTE NOUL INSPECTOR-ȘEF AL IPJ HUNEDOARA

    Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de...