Un elev a rămas singur în școală după ce și-a terorizat colegii

Incidentul a avut loc în comuna dâmboviţeană Valea Voievozilor, iar minorul cu probleme de comportament învaţă singur în şcoală de câteva zile, după ce părinţii celorlalţi elevi au refuzat să îi trimită pe copii la ore de frica acestuia.

Copilul de clasa a III-a a fost recent transferat de la Şcoala Coresi din Târgovişte, după ce părinţii elevilor de acolo au protestat timp de mai multe zile, susţinând că elevul este agresiv atât cu ceilalţi copii din şcoală, cât şi cu cadrele didactice. Acum şi părinţii elevilor de la şcoala din satul Valea Voievozilor, comuna Răzvad, protestează şi spun că le e frică să îşi trimită copiii la ore.
În ultimele trei zile, la şcoală nu a venit decât copilul acuzat că este agresiv.

„Copilul, să ştiţi, colaborează şi lucrează, a stat cele patru ore la şcoală. Astăzi, când am fost, desfăşura activitate specifică, singur în clasă. Altă măsură este consilierea individuală după program, părinţii au acceptat consiliere, pentru că are nevoie copilul de consiliere, el întreabă de colegii lui şi este normal să întrebe, şi programul remedial, cum v-am explicat, consiliere, dacă este cazul, sprijin şi intervenţie în permanenţă şi un inspector din cadrul Inspectoratului Şcolar, de profesie învăţător la bază, care monitorizează împreună cu inspectorul de sector şi întreaga echipă de la management integrarea copilului”, au afirmat cei de la ISJ.

Copilul în cauză a fost transferat iniţial de la Şcoala Alexandru Brătescu Voineşti Târgovişte la Şcoala Coresi din Târgovişte, iar acum la şcoala din Valea Voievozilor. Reprezentanţii şcolilor de unde a fost transferat au acuzat că este un copil agresiv.

În timpul protestelor de la Şcoala Coresi, părinţii prezentau imagini apărute pe facebook cu mai multe ghivece sparte, susţinând că incidentul a fost provocat de copilul de nouă ani. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a anunţat, într-un comunicat de presă, remis la sfârşitul lunii trecute, că în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, s-au înregistrat mai multe dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, de către un minor de 9 ani de la Şcoala Coresi Târgovişte, persoane vătămate fiind mai mulţi elevi, dar şi personal didactic. S-a dispus clasarea dosarului, fiind vorba de un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi nu răspunde penal.

În prezent, la IPJ Dâmboviţa sunt depuse şi alte plângeri ce îl acuză pe copil de acelaşi tip de infracţiuni şi se efectuează cercetări.