Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România: Modificarea legislaţiei electorale de către Guvernul României, nelegală şi neconstituţională

0

Modificarea legislaţiei electorale de către Guvernul României, cu patru luni înaintea alegerilor locale, este nelegală şi neconstituţională, afirmă Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).

“Intenţia Guvernului României de a adopta o Ordonanţă de Guvern pe acest subiect este abuzivă şi urmăreşte doar un interes politic de grup, efectul scontat fiind acela de manipulare a electoratului în favoarea PNL, partid aflat la putere! Atragem atenţia, într-un mod extrem de serios, că modificarea legislaţiei electorale în luna februarie 2020 este profund inoportună, nelegală şi neconstituţională. Din punct de vedere al oportunităţii, arătăm că autoritatea dată de votul direct, uninominal, majoritar este greu de manipulat, situaţie care, în mod surprinzător, dar real, deranjează”.

În opinia reprezentanţilor UNCJR, propunerea de ordonanţă de guvern formulată de Guvernul Orban “desconsideră” dreptul alegătorilor de a vota în mod direct preşedintele consiliului judeţean şi dă cale liberă schimbării celor deveniţi “indezirabili”.

“În contextul modificărilor legislative, posibilitatea schimbării oricând a preşedintelui consiliului judeţean va face ca strategiile implementate de conducătorul administraţiei judeţene să fie lipsite de substanţă şi susţinere. Din punct de vedere politic, abordarea actuală este complet nedemocratică şi deschide drumul unui val imens de corupţie asupra modului în care va fi ales preşedintele de consiliu judeţean. Preşedintele ales de consilieri va fi rezultatul unor tranzacţii de tip mafiot care pot implica sume de bani sau susţinerea unor interese financiare care vor fi date în scopul atragerii consilierilor pentru crearea unei majorităţi capabile să-l aleagă pe preşedintele consiliului judeţean. De asemenea, conducerea naţională a partidelor va avea deschisă calea pentru schimbarea unui preşedinte de consiliu judeţean devenit indezirabil, chiar şi la 3 luni putând impune alegerea unui alt preşedinte care să răspundă prioritar intereselor sau comenzilor politice şi nu interesului public! Ori, în urma votului uninominal, direct, preşedintele consiliului judeţean poate fi eliberat din funcţie doar prin mecanisme democratice, doar de cei care l-au ales, prin referendum”, apreciază UNCJR.

Reprezentaţii Uniunii mai menţionează că alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean prin vot uninominal la scrutinele din 2008 şi 2012 a sporit în mod considerabil legitimitatea acestei funcţii de demnitate publică, având “girul colectivităţii pe care o reprezintă, creându-se astfel o relaţie directă cu cetăţenii, diminuând, totodată, riscurile de revocare intempestivă şi arbitrară”.

“Încălcarea tuturor recomandărilor organismelor europene în materie electorală şi a Deciziilor Curţii Constituţionale pentru ca preşedinţii consiliilor judeţene să nu fie aleşi uninominal este o decizie abuzivă care urmăreşte un interes politic de grup şi, în acelaşi timp, are ca efect manipularea electoratului în favoarea PNL, partid aflat la putere! Atragem atenţia, într-un mod extrem de serios, că modificarea legislaţiei electorale în luna februarie 2020 este profund nelegală şi neconstituţională şi are ca scop vicierea, în mod profund, a alegerii preşedinţilor de consilii judeţene. Pe această cale solicităm ferm Guvernului României că, pentru consolidarea democraţiei în România, nu a unui grup politic aflat la putere, să nu adopte ordonanţa de urgenţă prin care preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi din rândul consilierilor judeţeni şi nu direct”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here