Universitatea Politehnica Timișoara marchează deschiderea oficială a Programului Capitală Culturală Europeană 2023 printr-un weekend de celebrare a artelor, științei și comunității

Între 16 și 19 februarie UPT Campus Creativ devine nu numai punct de întâlnire pentru artiști, creativi, cercetători, personalități ale Europei academice, diplomatice sau culturale cu publicul – studenți, cetățeni ai Elisabetinului, timișoreni, invitați și turiști, ci și spațiu neutru deschis și accesibil tuturor, în care momente festive, conferințe, demonstrații, ateliere, experimente, expoziții, concerte și petreceri devin pretext pentru explorare și dialog, cadru pentru creștere și învățare împreună.

„Ne aflăm la începutul unui an important pentru Politehnică, dar și pentru Timișoara. 2023 este anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, an în care, mai mult ca oricând, ceea ce facem are vizibilitate pe scară largă, dincolo de nivelul regional sau național. Este important ce vom face anul acesta, dar mai important este cu ce vom rămâne după acest an. Este esențial ce rămâne în Timișoara, dar tot atât de important este ce putem transfera, ca experiență, la nivel regional. Din punct de vedere cultural, ne pregătim de mult pentru anul 2023, an în care producem și organizăm o serie de activități la granița între știință și artă, începând chiar de la Deschiderea Capitalei Europene a Culturii”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Vineri, 17 februarie 2023, între orele 09:00 – 17:00, în sala Auditorium din Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara (Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 2 B, alăturat Bibliotecii UPT), dar și online, se va desfășura Conferința hibridă „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Digital Culture & Heritage Talks”, parte a programului Opening Timisoara 2023, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia, împreună cu Muzeul Național al Banatului și Timișoara 2023.
În zilele de 18 -19 februarie 2023, între orele 10:00-17:00, la Experimentarium și Muzeul UPT, va avea loc XR Show Spotlight Heritage Timișoara, cu tehnologii digitale (realitate augmentată /virtuală/mixtă, holograme, aplicații interactive) și de știință (demonstrații spectaculoase de fizică, experimente de chimie pentru cele 5 simțuri, prezentarea premierelor tehnice ale Timișoarei).

Tot în 18 februarie 2023, de la ora 18:00, la FABER, va avea loc vernisajul primei expoziții a programului Bright Cityscapes, care face parte din Programul oficial al Timișoara 2023 Capitală Culturală Europeană. Expoziția ”Bright Cityscapes: Mirroring the ecosystem” este organizată de Universitatea Politehnica Timișoara și FABER și va putea fi vizitată între 17și 26 februarie, la FABER și între 6 martie și 2 aprilie, în Campusul UPT. Cu un concept curatorial semnat de designerul Martina Muzi, expoziția își propune să ofere o reflecție asupra ecosistemului industrial din Timișoara, a rolului său în economia locală și a felului în care acesta influențează orașul. Piese mecanice, procese utilizate în fabricile timișorene și componente industriale complexe sunt doar câteva lucruri pe care le veți putea explora în expoziție. În ansamblu, programul reunește designeri internaționali, sociologi, rețele creative, instituții și companii, care observă și răspund multidisciplinar situațiilor contemporane din oraș, prin design, arhitectură și procese digitale.

Vernisajul din 18 februarie va fi urmat de un eveniment muzical, începând cu ora 19.00, susținut de overdriven dreams, unul dintre cei mai activi muzicieni ambientali din regiunea balcanică.
TakeOver este modul nonconformist al studenților de a celebra startul programului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Tinerii sunt invitați să urmeze, în 18 februarie 2023, traseul luminos și să descopere spațiile UPT așa cum nu le-au mai văzut, prin trei petreceri studențești ce vor crea „o noapte pe care n-ai vrea să o ratezi”:
• Dirty Disco w/ Eugen Rădescu, Clubul Facultății de Arhitectură;
• Carousel Party powered by Viață de Student, Holul Facultății de Mecanică;
• TakeOff powered by Flight Festival, Centrul de Robotică UPT.
Intrarea este liberă în toate cele 3 locații. Evenimentul este organizat de Liga AC împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara și Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnică. Alături de Flight Festival, Viață de Student, Asociația de la 4 și Casa de Cultură a Studenților, organizatorii vor să demonstreze că titlul de Capitală Culturală Europeană este și al studenților.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, dar și din demersul Campus Creativ UPT și este finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Deschiderea oficială a Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii vine cu un program special la MV sci-art pe 17 februarie 2023, de la ora 18:00, cu deschiderea a trei expoziții, un performance și un party cu DJ timișoreni.
Prima dintre expoziții, “GAME ON”, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, prezintă lucrări ale artiștilor Dona Arnakis, Mathias Bar, Cătălin Bătrânu, Szilard Gaspar, George Roșu, Sergiu Sas și are loc în galeria de artă contemporană META Spațiu, din incinta centrului MV. Expoziția pune în discuție conceptul de competiție, relația dintre artă și sport, estetică și agresivitate, reguli și haos. De la ora 19:00, timișorenii vor putea participa la un performance special al artistului Szilard Gaspar, fost boxer.
Cea de-a doua expoziție, “Made-up histories have long lives” marchează și inaugurarea REMIX ID 2023, cuprins în programul oficial al TM 2023. Curatoriată de Iris Ordean, expoziția prezintă lucrări ale artiștilor Anna Bantiuc, Alexandra Coroi & Bogdan Dumitrescu, Ulrike Ettinger, Riso Kitta, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Adina Mocanu, Cătălin Petrișor-Hereșanu. Expoziția extinde definiția de „etnografii clasice”, prin chestionarea modului în care omenirea își construiește și își canonizează propriile istorii.
O surpriză pentru iubitorii timișoreni de artă va fi și RAFT – cea mai mică galerie din România, inițiată în 2016 la Cluj (Fabrica de Pensule), care se mută începând de anul acesta la Timișoara, în centrul de știință și artă MV. RAFT va vernisa o intervenție realizată de artista Lia Perjovschi, intitulată “Top 10 + World’s Worst Problems”, care realizează o diagramă a problemelor urgente ale umanității.
De la ora 20:00, doi cunoscuți DJ timișoreni, George Allen și Newgotti vor susține un set de muzică electronică cu influențe de folclor etnic timișean, parte a programului REMIX ID, care a documentat în ultimii aproape 6 ani cele 12 etnii ale județului Timiș.
Programul va continua și sâmbătă, 18 februarie, de la ora 14:00, cu un tur ghidat al expozițiilor.