URMĂRIT INTERNAŢIONAL, PRINS DE JANDARMI

Un hoț ce se sustrăgea pedepsei cu închisoarea a fost prins de jandarmi în zona Obor.
În acest weekend, în timp ce se aflau în misiune, sergent – major Dragoş STĂNESCU şi sergent – major Andrei UNGUR au observat în zona intrării de metrou Obor un bărbat care consuma băuturi alcoolice, având în acelaşi timp un comportament care trezea suspiciuni.

Bărbatul a fost legitimat, iar în urma verificărilor efectuate au constat că acesta avea pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru furt, atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul Angliei.
Acesta a fost imediat încătuşat şi deferit lucrătorilor din cadrul Secţiei 8 Poliţie, în vederea întocmirii documentelor procedurale.