Valentin Mihăilă: ”Facem totul pentru titlu!”

Valentin Mihăilă, puștiul-minune al Craiovei, îi amenință pe granzi:
”Facem totul pentru titlu!”
La 19 ani, Valentin Mihăilă este pariul celor de la Universitatea Craiova pentru viitorul sezon.
Este câștigător al Cupei României, are deja multe meciuri în Liga 1, dar și la naționalele U18 și U19 ale României, iar oltenii îl văd ca fiind următorul transfer cu multe zerouri al clubului.
Puștiul-minune al ”juveților” mărturisește că sentimentul pe care-l are când joacă în fața unor mii de fani nu se poate compara cu nimic.
” Ne dorim ca fanii să fie alături de noi în număr cât mai mare la fiecare meci, să ne sprijine, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Când se vine la Craiova, se vorbește întotdeauna despre acești suporteri fanatici, iar dacă aș fi adversar, mi-ar fi foarte greu să joc pe acest stadion. Susținerea fanilor ne dă un mare plus… Avem suporteri incredibili, stadionul îți dă o stare aparte, când intri pe gazon ți se face pielea de găină…” – Valentin Mihăilă, fotbalist Universitatea Craiova.
Mijlocașul Universității spune că nu s-ar da la o parte de la nimic pentru a cuceri cât mai multe trofee în tricoul alb-albastru.
”Sper să evoluez la fel de mult în noul sezon, să ajut echipa, să încriu mai multe goluri și să le trimit colegilor pase perfecte pentru a marca. Pentru un jucător de atac, e bine să înscrie, dar dacă nu o eu  și o face un coleg, sunt la fel de fericit. Eu intru mereu determinat pe teren, cu agresivitate și dorința de a câștiga meciul, iar această atitudine mă ajută mult. Aș da totul pentru a cuceri titlul de campion, îmi doresc enorm să câștigăm Liga 1și sperăm să ne calificăm în grupele Ligii Europa” – Valentin Mihăilă, fotbalist Universitatea Craiova.