Vasile Păduraru, fostul lider de sindicat al minerilor de la Lonea a fost legitimat și luat de jandarmi de la manifestările dedicate Zilei Minerului de la Petroșani

0

Vasile Păduraru, fostul lider de sindicat al minerilor de la Lonea a fost legitimat și luat de jandarmi de la manifestările dedicate Zilei Minerului de la Petroșani.

Acesta a încercat să creeze tensiuni în timpul ceremoniei oficiale dedicată celor care și-au jertfit viața în adâncurile pământului, ori au luptat pentru drepturile lor.

Tiberiu Iacob – Ridzi a cerut tuturor să nu păteze memoria acestor eroi pentru “interese mici”.

“Nu este permis nimănui, indiferent de ce gânduri și idei avem, să întinăm memoria acestor oameni, care au murit pentru Valea Jiului și pentru familiile lor. Nu pătați memoria acestor eroi ai noștri pentru interese mici. În fața pericolelor am fost unitiți întotdeaua și am trecut peste toate doar uniți. Nu întinați memoria acestor oameni care s-au jertfit, pentru că în Valea Jiului, paradoxal, cărbunele înseamnă viață și moarte în același timp. Acești oameni coboară în subteran să aducă lumină la suprafață dar, în același timp, cu sacrificul vieții. Oracii noștri au murit în subteran nu pentru glorie personală. Au murit pentru familia lor și pentru țara asta, numită România! Haideți să ne maturizăm și să trecem peste aceste mici interese. Ne așteaptă o perioadă grea, iar astăzi, faptul că Primul Ministru al României este aici, e o dovadă că Valea Jiului contează pentru Guvernul României. Conteză și va conta, dar depinde și de noi ce facem. Domnule, vă înțeleg și pe dvs., înțeleg pe toată lumea, dar nu întinați memoria acestor eroi, dacă nu din respect pentru concetățenii noștri, măcar din respect pentru acești oameni care încă trudesc în subteran sau a celor care au murit”, a spus Tiberiu Iacob–Ridzi în fața celor care au participat astăzi la ceremonia de depuneri de coroane de flori la statuia minerului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here