VIDEO EXCLUSIV: ȘOCANT! Crimă urmată de suicid, la Petroșani. Un copil de doar 3 ani a rămas fără ambii părinți

Soț și soție, din Petroșani, ambii au fost găsiți decedați astăzi, în cartierul Dâlja Mare din Petroșani.

Dubla tragedie a șocat o întreagă comunitate. Mai întâi, femeia de 26 de ani a fost găsită decedată, pe stradă, cu gâtul tăiat. Apoi, soțul ei a fost găsit înjunghiat și spânzurat. Din datele anchetatorilor, este vorba despre o crimă, urmată de sinucidere. Din gelozie, bărbatul și-ar fi ucis soția, apoi și-a pus capăt zilelor.

VIDEO EXCLUSIV

Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!

„Este o femeie aflată într-o baltă de sânge, undeva mai sus pe deal este un bărbat și înjunghiat și spânzurat”, a declarat Adina Velescu, procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
„Politia Municipiului Petrosani a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un cartier din oraș, a fost găsită căzută pe stradă, o persoană decedată de aproximativ 26 de ani, care prezenta o plagă tăiată în jurul gâtului. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fata locului în vederea efectuării cercetărilor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, a informat Carla Strujan, reprezentant al IPJ Hunedoara.
Cel mai grav este faptul că un copil de doar trei ani a rămas fără ambii părinți. Anchetatorii au deschis dosar penal și fac cercetări în acest caz.