Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    VIDEO : Telegondola către nicăieri, mândria primarului Gheorghe Ile

    PUBLICAT ÎN


    Afacerea din Pasul Vâlcan, municipiul Vulcan-Hunedoara, anchetată şi pe procurori se dovedeşte pe zi ce trece doar un aranjament de sifonare a banilor publici. Totul a fost pus la cale în guvernarea Băsescu, în perioada când Elena Udrea era ministrul Dezvoltării şi Turismului. Investiţia de zeci de milioane de euro de la buget nu aduce nici acum, la ani buni de la inagurare, vreun profit pentru oraş. Cei câţiva turişti rătăciţi care ajung într-o staţiune fără locuri de cazare şi pârtii, dacă reuşesc să se strecoare printre câinii fără stăpân de la telegondolă, nu înseamnă turism.
    Costurile telegondolei s-au cifrat la circa 33 milioane de lei, fără TVA, în total, circa 10 milioane de euro. Telegondola are 73 de telecabine cu 8 locuri fiecare şi, conform estimărilor, poate transporta 1.800 de persoane într-o oră. Toate bune şi frumoase, numai că investiţia din Valea Jiului nu era deloc o prioritate, de fapt prioritatea era construirea unei staţiuni şi abia apoi a instalaţiei de transport. Acest lucru îl spun şi localnicii, mulţi dntre ei deloc impresionaţi de realizarea primarului municipiului, Gheorghe Ile.
    O problemă şi mai mare este că investiţia care mai mult stă în loc să producă, riscă să dispară cu totul de pe faţa pământului. Locul pe care s-a construit o ia la vale, dar primarul nu vede acest lucru.
    Telegondola de la Vulcan a costat 10 milioane de euro bani veniţi de la guvern, dar la aceşti bani au mai fost şi alte costuri. Telecabinele, cablajul, stâlpii etc. au costuri separate. Iată ce declara presei anul trecut primarul Gheorghe Ilie (fost PDL): „În anul 2009 s-au făcut plăţi de 110 milioane de lei cu care am comandat echipamentul necesar pentru montarea telegondolei”. Afacerea a ajuns şi pe la DNA după ce s-a aflat că firma care a cumpărat telegondola a livrat-o primăriei la un preţ de circa şapte ori mai mare decât cel de achiziţie. Primăria lui Gheoghe Ile a plătit fără să-şi pună întrebări de ce cumpără la suprapreţ. Ancheta DNA n-a mai adus prea multe noutăţi, cercetarea încă este în curs, încă de prin 2014, iar primarul stă liniştit pentru că, spune el, „totul este în regulă”.
     

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIJELII ȘI PLOI TORENȚIALE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA. AVERTIZĂRI COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU, PÂNĂ LA ORA 23:00

    Perioadele de caniculă sunt urmate, în numeroase situații, de episoade de instabilitate atmosferică accentuată....

    PETROȘANI REDUCE CU 51% CONSUMUL DE ENERGIE PENTRU ILUMINATUL PUBLIC

    Municipiul Petroșani va reduce, începând de miercuri seara, consumul de energie electrică destinat iluminatului...

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...