Viorica Dăncilă prezintă în plenul Parlamentului European priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE

Premierul Viorica Dăncilă va prezenta marţi după-amiază, în faţa Parlamentului European reunit în sesiune plenară la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cu accent pe coeziune şi valori comune, siguranţă şi consolidarea Europei ca actor global, potrivit site-ului legislativului european.

Intervenţia şefului executivului român va începe la ora locală 15:00 (14:00 GMT) şi va fi precedată de o întrevedere a delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
La ora locală 17:00 (16:00 GMT) sunt prevăzute declaraţii comune de presă ale premierului român şi ale preşedintelui PE.

Din delegaţia română mai fac parte ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, ministrul muncii şi justiţiei sociale, Marius Budăi, şi ministrul afacerilor interne, Carmen Dan.