Vlad Lăutaru, candidatul liberal la Camera Deputaților, atacat mișelește într-o benzinărie

Doi indivizi l-au agresat pe tânărul liberal într-o stație de carburanți din Petroșani. Cei doi l-ar fi urmărit pe Vlad Lăutaru, candidatul PNL la Camera Deputaților, iar când acesta a oprit la o benzinărie pentru a alimenta, l-au agresat verbal.

Cei doi atacatori nu s-au mulțumit doar cu atât. ”În data de 03.12.2020, ora 21:28, Poliția Municipiului Petroșani, a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană a fost agresată fizic. În urma sesizării, polițiștii ajunși la fața locului, au constatat că, o persoană în vârstă de 29 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce se afla într-o stație de carburanți din municipiul Petroșani, pe fondul unor discuții contradictorii și a unui conflict verbal, a fost lovit de către un bărbat in vârstă de 31 ani,  din municipiul Petroșani, care ulterior i-a provocat distrugeri autoturismului personal. În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea si alte violențe și distrugere”, anunță IPJ Hunedoara.

Sursele noastre vobesc de doi atacatori, unul dintre ei fiind din Petrila, iar motivul agresiunii este legat de candidatura lui Vlad Lăutaru la Camera Deputaților dar și de faptul că a fost un activist redutabil în campania pentru locale. Și atunci Vlad Lăutaru a fost amenințat în mai multe rânduri cu bătaia, dar nu numai el. Atât mama lui Lăutaru cât și tatăl său au fost amenințați și chiar admonestați în public, cum este cazul mamei candidatului. Din păcate până la acest moment nimeni n-a fost tras la răspundere, lucru care pare să-i încurajeze pe cei care comit asemenea fapte.

VIDEO