Vochițoiu- în pericol să rămână fără partid

Parlamentarul din Valea Jiului a contestat decizia Senatului de luni, potrivit căreia grupul parlamentar al UNPR a fost dizolvat în urma demisiilor a nouă senatori. Haralambie Vochițoiu a cerut Senatului să constate că grupul parlamentar nu poate fi dizolvat în condițiile în care are zece senatori. ”Dat fiind faptul că temeiul juridic a fost incorect, astăzi noi, grupul UNPR, format din 10 persoane, care continuă să existe, am depus o contestaţie în temeiul Regulamentului, articolul 18, litera g, la Biroul Permanent, la preşedintele Senatului”, a declarat parlamentarul. Aceste spune că grupul UNPR din Senat a fost constituit în urma fuziunii dintre UNPR şi PPDD, iar, în prezent, grupul are în componenţă 10 senatori. Ieri, nouă senatori UNPR au părăsit partidul, 7 dintre ei alegând PSD.