Vor avea gaz metan

Lucrările de introducere a gazului metan, demarate de mai bine de 15 ani la Aninoasa, au fost încheiate iar în circa două săptămâni se vor face şi primele branşamente. „Avem gaz metan de la Iscroni şi până în faţa Primăriei Aninoasa. Acest proiect s-a finalizat şi de acum se vor putea branşa toţi consumatorii care doresc. Banii pentru această investiţie au provenit fie din fonduri proprii, fie din vestitul împrumut de 3.000.000 de lei, contractat de vechea conducere a instituţiei”, a declarat Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa. Branşarea la sistemul de alimentare cu gaz metan va costa fiecare gospodărie între 700 lei şi 1.000 lei, în funcţie de distanţa până la coloana principală, dat fiind faptul că administraţia locală nu mai are voie să asigure subvenţionarea unei cote-părţi cum se întâmpla când furnizorul era de stat. În aceste condiţii, branşamentele trebuie făcute de fiecare consumator pe banii lui, însă chiar şi aşa mulţi dintre locuitori aşteptă să se poată lega la reţeaua de distribuţie. Localitatea Aninoasa nu mai beneficiază de sistem centralizat de încălzire de mai mulţi ani, iar majoritatea familiilor se încălzesc cu lemne şi cărbuni ori electricitate.