Numai în acestă lună au fost înregistrate zeci de dosare pe rolul Judecătoriei Petroșani, iar cei sancționați contravențional ar putea fi obligați să presteze în folosul comunității. Pentru a nu ajunge la măturatul străzilor, contravenienții trebuie să-și achite amenzile înainte ca judecătorii să decidă în locul lor. Totuși, cei mai mulți dintre vinovați ajung să presteze pentru administrațiile locale din Valea Jiului, iar municipalitatea Petroşani a beneficiat anul trecut de ajutorul câtorva sute de muncitori. Cei care au fost amendaţi, conform unei hotărâri a legislativului local, pot munci la întreţinerea drumurilor, a parcurilor şi a zonelor verzi, precum şi pentru păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii. Cuantumul unei ore de muncă în folosul comunităţii este în conformitate cu salariul unui muncitor necalificat.