ZIUA MINERILOR, MARCATĂ LA PETROȘANI

Minerii vor fi sărbătoriți și anul acesta, la Petroșani, în cadrul unui ceremonial organizat de Primăria și Consiliul Local Petroșani în Parcul ”Carol Schreter”, în data de 6 august, începând cu ora 9.00.
De asemenea, în semn de omagiu pentru cei care și-au pierdut viața în subteran, precum și în memoria celor care au luptat pentru drepturile lor și pentru o viață mai bună vom depune coroane de flori la Statuia Minerului, așa cum a intrat deja în tradiția comunității noastre.