ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI MARCATĂ ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA – VIDEO

0

S-au împlinit 101 ani de la MAREA UNIRE Ziua Națională a României a fost marcată în mai multe municipii din județ.

VIDEO

La Deva, manifestarea a debutat cu un serviciu religios, urmat de alocuțiunile oficialităților. Apoi, a avut loc o amplă paradă a militarilor, a forțelor de ordine și a serviciilor de prim-ajutor, cărora li s-au alăturat reprezentanți de la diverse organizații non-guvernamentale. Echipele din structurile statului au prezentat și o parte din tehnica folosită în diverse misiuni. Evenimentul a continuat cu un spectacol de muzică tradițională și patriotică, susținut de artiști hunedoreni, pe scena din Piața Unirii. Ziua dedicată Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 va culmina cu un nou recital de muzică populară și cu aprinderea iluminatului festiv de Sărbătorile de iarnă. Manifestări dedicate Zilei Naționale a României s-au organizat și în municipiile Hunedoara și Orăștie. De asemenea, în cursul zilei de astăzi, la Panteonul Moților de la Țebea, unde își doarme somnul de veci Eroul Național Avram Iancu, va avea loc o slujbă religioasă, pentru comemorarea eroilor neamului care au luptat pentru reîntregirea neamului românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here