Dezastru în agricultură din cauza temperaturilor extreme

Temperaturile ridicate din ultimele zile ameninţă culturile agricole, mai ales pe acelea care încă nu au ajuns la maturitatea necesară pentru recoltare, avertizează reprezentanţii asociaţiilor de cultivatori contactaţi.

„Din cauza temperaturilor prea mari, şi plantele suferă, ca şi oamenii, dar deocamdată nu putem estima ce pagube vor fi. Sunt în pericol şi deja au început să se vadă efectele caniculei la porumb, floarea-soarelui şi soia, care sunt mai sensibile la evoluţiile din atmosferă”, a declarat Emil Dumitru, preşedintele Federaţiei Pro Agro.

Şi culturile de legume în câmp ar putea fi afectate, chiar dacă acestea dispun încă de resurse sufuciente de apă, arată Ion Oprea, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Profesionale pentru Legume şi Fructe (ANPLF). „De regulă, cultivatorii de legume îşi asigură şi irigarea, dar chiar şi în condiţii de umiditate în sol culturile pot fi afectate din cauza arşiţei de peste zi. Am putea vorbi de pagube însemnate dacă aceste temperaturi ridicate ar mai dura câteva zile”, a spus Ian Oprea.

Liderul ANPLF a menţionat că în cazul calamitării culturilor de legume (şi nu numai) există două căi de obţinere a despăgubirilor. „Într-o primă fază, se formează comisii locale care informează structurile judeţene despre situaţiile de urgenţă şi se stabilesc eventuale despăgubiri. În cazuri mai severe, se formează comisii mai mari, cu reprezentanţi ai APIA şi ai Ministerului Finanţelor, iar eventualele despăgubiri sunt însoţite şi de deducerea unui procentaj din norma de venit pe fondul calamităţii. Această deducere, însă, se stabileşte la nivel naţional”, a precizat Ion Oprea.

Sursă: Mediafax