Iași: Doi câini au atacat un bărbat pe stradă și l-au castrat-VIDEO

Un incident extrem de grav a avut loc la Iași în zona Splai Bahlui, aproape de Podu de Piatră și de Centru, pe strada Ion Tănăsescu. Doi câini au sărit un gard și au atacat trei persoane.O femeie s-a ales cu mai multe mușcături și cu hainele sfâșiate.Din nefericire, unui bărbat de 47 de ani i-a fost sfârtecat un testicul în timp ce se lupta cu animalele. Atât el, cât și celelalte două persoane au fost transportate de urgență la spital. Bărbatul cu testiculul smuls a fost trimis la spitalul Parhon la secția de Urologie. Celelalte persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe.

Reprezentanţii Poliţiei spun că animalele sunt deţinute legal de o femeie de 60 ani, care acum se află la audieri. Proprietara a declarat trei câini periculoşi din rasa Amstaff, doi dintre ei fiind cei implicaţi în incidentul de astăzi.

Pe numele femeii s-a deschis un dosar penal în urma incidentului de astăzi. În urmă cu o săptămână, pe numele aceleiaşi femei a mai fost deschis un dosar penal în urma unei sesizări potrivit căreia respectivele animale ar fi ieşit din curte şi ar fi atacat nişte oameni, fără a-i răni însă”, au declarat reprezentanții Poliţiei Iaşi.