Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    GRUP SPECIALIZAT ÎN EVAZIUNE FISCALĂ-DESTRUCTURAT DE DIICOT

    PUBLICAT ÎN

    DIICOT

        Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Hunedoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii H.G., F.R.S, cetăţeni români şi F.A.,V.G.Z şi A.Z., cetăţeni maghiari, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.
    În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014 şi până în prezent, pe raza judeţului Hunedoara şi a municipiului Baia Mare a acţionat un grup infracţional organizat,  constituit în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prin sustragerea de la plata TVA.
    S-a reţinut că membrii grupării au  creat mai multe circuite economico-financiare fictive de livrări și achiziții intracomunitare de produse laminate de la furnizori din Ungaria, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de  3.700 000 lei.
    Față de membrii grupării există suspiciunea rezonabilă că au acționat conjugat în realizarea unui circuit scriptic al produselor laminate astfel încât societăţile comerciale controlate de catre aceştia să înregistreze o taxă pe valoare adăugată deductibilă.
    În circuitul fraudulos astfel conceput erau implicate societăţi comerciale cu comportament specific entităţilor economice de tip “fantomă”, deţinute şi coordonate de către membrii grupului.
    Ulterior, sumele rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală au fost deţinute şi folosite de membrii grupului infracţional organizat pentru plata contravalorii transporturilor de produse laminate din Ungaria până la clienţii finali, restul sumelor de bani fiind însuşite şi utilizate în scopuri personale.
    Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Hunedoara au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor H.G.,F.R.S. şi F.A.  solicitând totodată instanţei de judecată luarea măsurii arestării preventive în lipsă a inculpaţilor V.G.Y. şi A.Y.
    La data de 02.04.2015 Tribunalul Hunedoara a dispus arestarea preventivă  a inculpaţilor H.G.,F.R.S. şi F.A.  pe o perioadă de 30 de zile şi disjungerea propunerii de arestare preventivă faţă de inculpaţii V.G.Y. şi A.Y.
    Cauza a fost instrumentată împreună cu Direcţia Regională de Control Antifraudă 5 Deva şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Criminalitate Organizată Hunedoara.
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.
    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...