Mireasa părăsită la altar, creaţia care a câştigat Festivalul Oamenilor de Zăpadă din Straja

Un om de zăpadă gigant de aproape patru metri, o nuntă cu mireasa părăsită la altar, minerul ecologist ori îndrăgostiți de Valentine]s Day, toate au fost reprezentate din zăpadă în Straja, la Festivalul Oamenilor de Zăpadă. Vedeta a fost la ediția din acest an, Jimi, un cățel cu o poveste înduioșătoare și care a devenit răsfățatul turiștilor.
20160213_125541_resize
Circa 3000 de turiști au urcat la schi în stațiunea din vestul Văii Jiului, dar și pentru a participa la ediția cu numărul 13 a Festivalului Oamenilor de Zăpadă. Încă de la primele ore ale dimineții, turiștii au ieșit din cabane pentru a-și realiza creațiile din zăpadă, iar la finalul concursului până și organizatorii au fost impresionați. Majoritatea au participat în echipe iar creațiile lor au fost mult mai complexe față de un simplu om de zăpadă. Așa se face că la jurizare, organizatorii au întâlnit de la o nuntă în adevăratul sens al cuvântului și până la un om de zăpadă gigant, de aproape patru metri. Că tot este la modă ca ISU să „ardă” tot, în Straja, un turist a făcut și primul pompieri care „nu arde de nerăbdare să dea amenzi”, spune Tofan Sotil, realizatorul pompierului. Nunta cu alai a fost cea mai complexă creație și până să ajungă juriul la ei, realizatorii au pus de o petrecere în toată regula, cu vin fier și țuică, chiar dacă mireasa a fost părăsită de mire în fața altarului. Ilena și Octavian din Reșia au realizat din zăpadă povestea vieții lor. Cei doi îndrăgostiți au profitat de faptul că este Valentine’s Day și se află într-un cadru feeric pentru a-și declara iubirea, iar Octavian i-a cerut mâna iubitei sale. „Avem circa 3000 de turiști în Straja și a nins abundent încă de vineri, astfel că am avut zăpadă proaspătă și din belșug pentru festival. Ne bucurăm că turiștii se simt bine și vin în număr mare în stațiune, iar participarea la concurs a fost și în acest an deosebită. Ca de fiecare dată toți cei care au realizat oameni de zăpadă au fost premiați, pentru că la fiecare creație a pus suflet și un copil iar aceștia ar fi fost dezamăgiți să afle că nu au primit un premiu”, a declarat Emil Părău, organizatorul festivalului.
 
Jimi-răsfătațul turiștilor
DSCN9903_resize_resize
Echipa care a făcut jurizarea exponatelor a fost însoțită în permanență de un cățel care are o poveste înduioșătoare. Câinele, un metis de ciobănesc german, impresionează prin mărimea s-a şi este mai blând decât un mielușel. A ajuns în Straja în urmă cu circa un an și jumătate. Era pui și fusese abandonat la groapa de gunoi iar unui angajat din stațiune i s-a făcut milă de el. L-a luat și l-a crescut, iar acum este cățelul stațiunii și partenerul de joacă al turiștilor. Cum toată ziua a fost înconjurat și alintat de vizitatori, la fel ca și mascota stațiunii ursul Baloo, cățelul Jimi îi consideră prieteni pe toți turiștii care-i întind mâna și dacă au chef de joacă, el nu se plictisește niciodată. Jimi a fost unul dintre membrii juriului, a trecut pe la toate exponatele și drept recompensă a primit câte o porție de joacă de la fiecare copil întâlnit. Chiar dacă aleargă peste tot prin stațiune, Jimi este și foarte inteligent spune cel care l-a adoptat și-l îngrijește. „Cum vedeți maidanezii că trec strada pe trecerea de pietoni, Jimi știe că nu are voie și nu intră
pe pârtia de schi”, spune cabanieriul.
DSCN9943_resize_resize
Potrivit administratorilor stațiunii, turiștii au toate motivele să ajungă în Straja, pentru că s-a dat startul la competiții. Astfel, în week-end, urmează un alt concurs destinat mai ales piticilor, dar și aniversarea celebrului urs Baloo, mascota stațiunii.