Prognoza meteo pentru 18 aprilie

Joi, 18 aprilie, în regiunile sudice, estice şi parţial în cele centrale, cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ploua, mai ales în cursul zilei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor apãrea, izolat, în special dupã-amiaza.

La munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, iar îndeosebi în prima parte a zilei şi în Muntenia şi Dobrogea.
Temperaturile maxime, în general mai scãzute decât cele normale pentru aceastã perioadã, se vor încadra între 9 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, cu cele mai scãzute valori în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumã.