Prognoza meteo pentru următoarele zile

Marti: 28 noiembrie
Cerul se va degaja treptat în partea de vest şi nord-vest a teritoriului, dar se va menţine acoperit şi vor fi precipitaţii în rest. În regiunile estice şi sud-estice, pe arii restrânse, în special în prima parte a intervalului, cantitãţile de apã vor mai depãşi 15…20 l/mp, iar vântul va avea temporar intensificãri, cu viteze de 50…55 km/h. În Dobrogea va ploua, în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile, în Moldova se vor semnala precipitaţii mixte, iar în Transilvania vor fi mai ales ninsori. În Carpaţii Meridionali şi Orientali va continua sã ningã, local însemnat cantitativ şi cu precãdere în zona înaltã, vântul va avea intensificãri, cu rafale de 55…70 km/h, trecãtor spulberând zãpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 11 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 3 grade. În zonele joase de relief, mai ales noaptea, izolat se va semnala ceaţã.
Miercuri: 29 noiembrie
Cerul va fi temporar noros. Doar izolat se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie, în timpul zilei îndeosebi în est, iar noaptea, în extremitatea vesticã şi sud-vesticã a ţãrii. În zona montanã, pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în Banat şi Crişana. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, cu maxime cuprinse între 0 şi 10 grade şi minime, în general, între -7 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase, local va fi ceaţã.
Joi: 30 noiembrie
Vremea va deveni în general închisã, iar aria precipitaţiilor se va extinde treptat. În jumãtatea de vest a teritoriului şi în zona montanã, cantitãţile de apã vor putea depãşi local 15 l/mp. La munte precipitaţiile vor fi mixte, în vest, centru şi nord, vor predomina ploile, iar în rest va ploua. Vântul va avea intensificãri în majoritatea zonelor, mai susţinute în vest, în sud-est şi la munte, iar pe creste va sufla tare. Valorile termice vor marca o creştere uşoarã, astfel cã maximele se vor încadra între 1 şi 12 grade, mai ridicate spre 14 grade pe litoral, iar cele minime, în general între 2 şi 10 grade. Dimineaţã, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţã.