Sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Sfântul Ioan Gură de Aur, apărătorul celor necăjiți

 În aceasta luna, in ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinti, Parintele nostru Ioan Gura de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.

        Acest mare si vestit luminator dascal al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din parinti credinciosi ortodocsi amandoi; tatal lui era Secund Stratilatul si maica-sa Antuza. Chiar de la inceputul vietii sale, a avut mare dragoste pentru stiinta cuvintelor si cu nevointa ce pusese la invatatura si cu ascutirea firii ce avea, a invatat toata invatatura elineasca, facandu-se ucenic lui Libanie si Andragatie, sofistilor din Antiohia, iar dupa aceea al celor ce se aflau in Atena. Si deprinzand toata intelepciunea elineasca si crestinestile Scripturi, la a caror savarsire a cunostintei ajungand si impodobindu-si viata cu curatie a fost inaltat la randuiala de cleric de Sfantul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost facut diacon si preot. A alcatuit foarte multe cuvinte de invatatura sfatuitoare pentru pocainta si pentru buna podoaba a obiceiurilor omenesti, talcuind toata dumnezeiasca Scriptura. Deci intamplandu-se a parasi viata aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia, cu votul episcopilor si cu porunca imparatului Arcadie, si a fost facut patriarh al Constantinopolului, primind canoniceste hirotonia. Deci mai mult a sporit intru nevointa talcuirii dumnezeiestilor Scripturi si la dascalia intrebarilor, prin care pe multi a atras la cunostinta dumnezeiasca si la pocainta. Si atata s-a dedat spre nevointa si rabdare, incat mancarea lui era numai putina zeama de orz; si dormea putin, insa nu pe pat, ci stand si tinandu-se de niste funii. Iar de se muia vreodata de somn, atunci sedea; asa incat in prisosirea iubirii de oameni, a fost pilda si altora multi. Pentru aceasta si in cuvintele sale invata pe crestini ca sa se dea cu totul spre aceasta fapta buna si sa se lase de lacomie. Pentru care s-a si certat intai cu Eudoxia imparateasa, care s-a si facut vrajmasa, ca aceea luase cu rapire o vie a unei vaduve sarace ce se numea Calitropia, care striga cerand ce era al ei. Iar sfantul sfatuia pe imparateasa sa nu tina lucrul strain in sila. Si nevrand sa-i asculte cuvintele, sfantul o mustra, si cu pilda Izabelei o vadea.

        Iar ea s-a facut cu totul fiara tinand cu tarie via. Si a fost sfantul alungat din scaun intai de dansa si in al doilea rand prin mijlocul episcopilor, care se purtau mai mult silniceste decat crestineste. Dupa aceea s-a intors iarasi la scaunul sau. Si in cele din urma, sfantul a fost izgonit la Cucuzo al Armeniei si, petrecand multe scarbe, si-a dat cinstitul sau suflet lui Dumnezeu.

        Precum se vede la istoria lui, dupa scoaterea lui din scaun si dupa izgonire, cei ce fusesera indemnatori spre aceasta, cazand in multe feluri de boli, rea moarte au luat. Patimind aceasta intai Eudoxia, caci a fost ea intai intru faradelege si a fost pricina pierzarii episcopilor. Si zic ca dupa moartea ei, spre semnul strambatatii ce a facut Hrisostomului, mormantul in care era ingropata a tremurat treizeci si doi de ani. Iar daca s-au adus sfintele moaste ale Hrisostomului si s-au pus acolo unde si acum se afla, a incetat acel cutremur.

        Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului si noului Mucenic Damaschin, cel din cetatea imparateasca, care iarasi acolo a marturisit la anul 1681.