Coconea, start în cucerirea Alpilor

Parapantistul hunedorean Toma Coconea, vicecampion la Red Bull X Alps, ia startul în competiţia extremă derulată în Alpii Europei. Toma vrea aurul este printre favoriţi la câştigarea concursului extrem.
 
Salvator montan, parapantist de excepție și redutabil concurent în diferite sporturi extreme, Toma Coconea va zbura peste Alpi la competiţia mondială exclusivistă, Red Bull X Alps. Sportivul hunedorean are puțin mai mult de o săptămână până la start și este pregătit de podium, iar pentru a-și atinge țelul s-a pregătit temeinic timp de doi ani.
Maratonul Red Bull X-Alps adună atleți din toată lumea, într-un tur de forță, rezistență și tact. Competiția va fi strânsă, pentru că se vor alinia la start cei mai buni și mai experimentați atleți din întreaga lume, iar câștigatorii vor fi recompensați cu premii consistente. Red Bull X-Alps se desfășoară pe o rută ce traversează Alpii de la est la vest, iar competitorii își vor alege singuri trasele, însă vor avea de trecut șapte puncte de control fixe și zone în care zborul este interzis. Startul are loc în Salzburg, pe 2 iulie, iar 32 de atleți se vor întrece pe cei peste 1100 de kilometri, peste sălbaticii Alpi, până în Monaco.