Sucilă nu renunță

Fostul polițișt, din Vulcan, se află în greva foamei încă de luni, fiind nemulțumit de decizia instanței de apel care l-a condamnat la o pedeapsă cu suspendare pentru act sexual cu un minor. Adrian Sucilă este monitorizat de medicii de la Serviciul de Ambulanță Petroșani, fiind în refuz de hrană. Fostul polițișt susține că a primit o sentință nedreaptă în condițiile în care nu există parte vătămată în dosar și faptele sunt negate chiar de cei indicați de procurori drept victime. O ultimă declarație a părții vătămate din dosar, dată de 17 februarie a.c., îl disculpă pe Sucilă. Astfel, Alexandru Mihai Stoica susține că i-au fost luate declarații sub presiune și amenințare, însă în ciuda acestor aspecte a spus adevărul, respectiv că nu a fost agresat de Adrian Sucilă. Tânărul este hotărât să acționeze statul român în judecată la CEDO, pentru că a fost ”o victimă a organelor de urmărire penală”. ”Precizez încă o dată faptul că fapta reținută în sarcina inculpaților Sucilă Dan Adrian și Stoica Mihaela Gabriela nu există și nu a existat niciodată. Există doar o încercare continuă a organelor de urmărire penală de a mă transforma în parte vătămată și victimă a inculpaților. (…) Am arătat de la începutul anchetei și până la sfârșitul acesteia că nu a existat nici un act sexual de nici un fel între mine și inculpatul Sucilă Dan Adrian sau alte persoane, aspect pe care îl susțin în continuare în fața tuturor organelor abilitate ale statului român cât și în fața CEDO”, susține în declarația sa Alexandru Mihai Stoica. Fostul polițist, Adrian Sucilă, spune că va sta în greva foamei, în fața sediului Judecătoriei Petroșani, până când i se va face dreptate.