A fost semnat contractul de execuție pentru creșa modernă și eficientă din punct de vedere energetic ce va fi construită la Petroșani

A fost semnat contractul de execuție pentru creșa modernă și eficientă din punct de vedere energetic ce va fi construită la Petroșani.
Obiectivul este inclus în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Creșa va beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. De asemenea, clădirea va avea panouri solare, pentru a asigura un aport de energie.
Municipiul Petroșani este printre primele 15 localități din țară pentru care s-au semnat contractele de execuție în vederea construirii de creșe, ca urmare a documentației complete pe care am depus-o la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.