Bătrână jefuită pe stradă la Vulcan

Autorul tâlhăriei a  a fost prins la scurt timp de polițiști și riscă să ajungă în arest. ”Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată despre faptul că o femeie în vârstă de 70 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Paroșeni, din municipiul Vulcan, a fost bruscată (îmbrâncită) de un tânăr, care i-a sustras portofelul (în care avea acte, carduri și 1.000 de lei).
         Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele celui în cauză, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Vulcan, care a fost identificat la scurt timp de la comiterea faptei, pe raza municipiului Lupeni, cu sprijinul unor martori oculari”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Individul n-a reușit să cheltuiască banii furați de la vârstnică. ”Bunurile sustrase au fost recuperate, iar tânărul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Vulcan, pentru audieri”, a mai spus sursa citată. Suspectul va fi dus în fața magistraților din Petroșani, iar anchetatorii vor cere arestarea sa preventivă pentru fapta comisă.