Cod galben de ploi şi vânt, în aproape toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor ţării, valabilă joi până la ora 23.
Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în zonele montane, în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Munteniei, nordul Olteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea.
În aceste zone vor fi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 20-30 l/mp şi pe spaţii restrânse 50-60 l/mp.
Mai ales în sud-estul teritoriului se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.